La orice sistem de operare compatibil UNIX, principala componenta a sistemului de operare LINUX este nucleul numit si kernel. Acesta este  încarcat în memorie la pornirea calculatorului, de catre un program special numit încarcator de boot. 

​

La fel ca si la programele obisnuite acesta accepta o serie de argumente si parametri, acestia fiind transmisi prin intermediul încarcatorului de boot. Nucleul este lansat în executie si ramâne în memoria RAM tot timpul utilizarii sistemului LINUX.

​

 Driverele pentru dispozitivele hardware si anumite functii ale nucleului pot fi compilate monolitic, ca parte integranta din nucleu, sau ca module în momentul în care devin necesare sau la dorinta utilizatorului.

​

 În cadrul sistemului pot rula mai multe programe concurente, regasite sub numele de procese. O serie de asfel de pograme care nu interactioneaza cu utilizatorul, cu rolul de a asigura diverse servicii, poarta denumirea de daemoni .

​

Interfata grafica este de tip X WINDOWS, o interfata complexa, cu posibilitatea lucrului în retea. Aceasta interfata poate capata aspecte si moduri diferite în interactiunea cu utilizatorul, prin intermediul mediilor desktop, precum KDE si GNOME, sau a menegerelor de fereasta.

​

 Accesul la resursele sistemului se realizeaza prin intermediul utilizatorilor creati în sistem, în functie de drepturile oferite acestora obtinându-se o buna securitate a sistemului. Administrarea sistemului se efectueaza de catre un utilizator special, numit root.

​

Deci, diferentele dintre LINUX si alte sisteme UNIX sunt legate în principal de aspectul managerilor de fereasta si localizarea programelor si a fisierelor de configurare. La nivel de conceptie ele sunt aproape identice iar trecerea de la un sistem la altul se face reltiv usor.

 De remarcat ca datorita faptului ca exista un control strict asupra proceselor si a memorie sistemele LINUX si UNIX nu sunt vulnerabile la virusi.